Câștigătorul licitației pentru cele 4 parcuri fotovoltaice dezvoltate de OMV Petrom și CE Oltenia, anunțat în curând. Câtă energie vor aduce în sistem

Câștigătorul licitației pentru cele 4 parcuri fotovoltaice dezvoltate de OMV Petrom și CE Oltenia, anunțat în curând. Câtă energie vor aduce în sistem
Image: 819153158, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Publicat: 31/07/2024, 17:00

Licitația pentru contractarea serviciilor de inginerie, construcție și punere în funcțiune a celor patru parcuri fotovoltaice care vor fi construite de OMV Petrom în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia este pe ultima sută de metri, iar câștigătorul va fi anunțat oficial în curând, au declarat oficialii Grupului, la întrebarea Gândul, joi, într-o conferință de presă prilejuită de prezentarea rezultatelor din primul semestru al anului. La momentul anunțării investiției, de peste 400 de milioane de euro, a cele două companii partenere, cu cote egale, se estima că prin punerea în funcțiune a celor patru parcuri, puterea instalată de energie solară a României va crește cu 30%.

Demararea lucrărilor pentru cele patru parcuri fotovoltaice construite de OMV Petrom în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) va începe după ce va fi desemnat câștigătorul licitației, care este aproape de final.

Sursa foto: Mădălina Prundea/Gândul

Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie, a declarat, joi, că procedura este foarte aproape de finalizare, iar câștigătorul va fi anunțat oficial în trimestrul III.

„Suntem foarte aproape de selectarea contractorilor EPC și ne așteptăm la acest lucru în T3. Am avut unele întârzieri din cauza – a fost în presă, Uniunea Europeană care a investigat participanții chinezi – și acest lucru a creat unele întârzieri în ceea ce privește procesul. Dar acum suntem foarte aproape. Suntem mulțumiți de nivelul de participare pe care îl avem.Traseul și capacitatea proiectului”, a declarat Franck Neel.

Traseul și capacitatea proiectului

OMV Petrom a fost desemnată, în decembrie 2021, ca investitor selectat pentru aceste proiecte, la finalul unei proceduri de selecție organizate de CE Oltenia.

Investițiile totale necesare pentru dezvoltarea celor patru parcuri fotovoltaice, cu o putere totală de aproximativ 450 MW, se ridică la peste 400 milioane de euro, circa 70% fiind finanțate prin Fondul de Modernizare.

Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul a patru entități juridice separate, într-o structură de participație de 50% – 50%. Intenția este ca energia electrică produsă sa fie vândută de aceste entități către cei doi parteneri, în proporție egală.

Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Ișalnița, Tismana, Roșia și Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatări miniere operate de CE Oltenia, potrivit informațiilor oficiale.

Conform estimărilor de la momentul anunțării investiției, octombrie 2022, parcurile urmau să furnizeze energie electrică sistemului energetic național începând cu 2024.

Termenul a fost prorogat pentru anul 2025, atunci când s-a anunțat semnarea contractele de finanțare pentru cele patru parcuri fotovoltaice dezvoltate de OMV Petrom și CE Oltenia. Contractele de finanțare au fost semnate acum un an, în iulie 2023, de către Ministerul Energiei, ca autoritate contractantă, și de către reprezentanții celor patru entități juridice care sunt beneficiarii acestei finanțări și, totodată, sunt responsabile pentru implementarea proiectelor. În cadrul acestor entități, OMV Petrom și CE Oltenia sunt parteneri egali, fiecare deținând o participație de 50%.

În ceea ce privește estimările actuale, din cauza unor întârzieri la unul dintre cele patru parcuri, termenul pentru furnizarea energiei în SEN este văzut pentru sfârșitul anului 2025, poate începutul anului 2026, potrivit lui Frank Neel.

În octombrie 2023, se estima că prin punerea în funcțiune a celor patru parcuri, de 450 MV, puterea instalată de energie solară a României va crește cu 30%.

Conform datelor la zi ale Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), puterea instalată în capacitățile de producție de energie electrică este de 1.649,39 MW.

Astfel creșterea ar fi de 27,2%, raportată la capacitatea instalată care a crescut masiv în ultimul an.

Sursa foto: Profimedia – caracter ilustrativec

Citiți și:

Primele gaze naturale din perimetrul Neptun Deep vor fi livrate în 2027, a confirmat OMV Petrom. Scenarii privind obiceiurile de consum de energie

OMV Petrom și Romgaz au aprobat o investiție de 4 mld. € în proiectul Neptun Deep.  România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații